14 iunie 2011
Timp de aproape două săptămâni, între 27 mai și 8 iunie, peste 80 de liceeni din cinci orașe – Timișoara, Iași, Buzău, Cluj-Napoca, București – au acceptat invitația Policy Center for Roma and Minorities și a partenerilor săi de a participa la o serie de dezbateri cu scop educațional ce au avut în prim plan probleme sociale de actualitate precum discriminarea, rasismul și combaterea stereotipurilor culturale negative.
Caravana națională “Provocare la nediscriminare” a reunit o serie de personalități din spațiul public românesc care au încercat să-i provoace pe tineri la o gândire critică a problemelor și la analiza efectelor provocate de acestea.
„Am fost bucuros să constat că tinerii din licee sunt mai toleranți și mai deschiși la minte decât cei mai mulți dintre părinții lor. Mentalitățile nu se schimbă de la un an la altul, dar cred că în mare, România e pe drumul cel bun în această privință”, a declarat Dragoș Bucurenci, după dezbaterea de la Buzău.
De aceeași părere este și jurnalista Liana Alexandru: „La Iași, elevii care s-au înscris la dezbatere au venit cu un interes real față de subiect, de aceea discuția a fost vie si autentică. Participanții n-au avut rețineri, și-au afirmat preocupările cu sinceritate. M-am bucurat că au avut curaj să povestească experiențe neplăcute, dar și să-și recunoască prejudecățile. Și, ce e poate cel mai important, au arătat o disponibilitate rară de a învăța și de a se reinventa în relațiile cu reprezentanți ai comunității rome. La finalul dezbaterii am ramăs cu impresia că sunt mai deschiși decât părinții lor de la care au moștenit, probabil, majoritatea prejudecăților”.
Elevii s-au arătat foarte interesați de subiect și de faptul că au putut afla mai multe detalii și informații despre fenomenul discriminării în România și în general despre istoria și cultura romilor. O elevă din Buzău consideră că “într-adevar romii reprezintă o problemă socială care necesită o atenție și o implicare tot mai mare din partea autorităților, dar și a întregii societăți.”
Cei mai multi dintre tineri au menționat ulterior dezbaterilor că se consideră puțin informați cu privire la subiectul romilor și că în general informațiile le obțin din mass-media.
Alături de liceeni și organizatori au mai fost: Georgeta Petrovici (jurnalist), Mugur Ciumăgeanu (psiholog) şi Mircea Toma (jurnalist).
Policy Center for Roma and Minorities și-a propus ca prin implicarea tinerilor în astfel de evenimente, să răspundă pe de o parte nevoii acute de dezbatere publică cu privire la discriminare, rasism și stereotipuri culturale negative și pe de altă parte nevoii de a include tinerii în discuțiile din spațiul public și de a le oferi astfel ocazia de a se exprima.
Seria de evenimente face parte din campania REACT, implementată în România și Italia de Policy Center for Roma and Minorities și susţinută de Comisia Europeană.
REACT este un proiect pilot de conştientizare prin care se urmăreşte stimularea implicării active a cetăţenilor romi şi a celor majoritari în viața civică, acesta fiind implementat de trei ONG-uri din România, Bulgaria şi Albania, sub umbrela European Roma Grassroots Organisation (ERGO).
În timp ce ONG-urile din Bulgaria şi Albania se concentrează pe intervenţii directe în comunitate, Policy Center for Roma and Minorities dezvoltă în România şi în Italia o campanie de conştientizare menită să contracareze atitudinile negative faţă de romi printr-o abordare care implică în mod egal atât membrii minorităţii rome, cât şi cetăţenii de alte etnii. Acţiunile principale mobilizează instrumente precum filme, documentare şi clipuri, sport şi educaţie, ca mijloace predilecte pentru stimularea participării active la viața civică a cetăţenilor romi şi ne-romi.
Parteneri: Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), PATRIR (Peace, Action, Training and Research Institute of Romania) și Cărturești.
Partener media: Zile și nopți


Loading ...