6 octombrie 2011
Ieri am sărbătorit cu mic cu mare un an de când am deschis Clubul de Educație Alternativă de la Școala nr. 136 din cartierul Ferentari. Evenimentul care a avut loc în sala de sport a școlii a reprezentat o ocazie foarte bună de a arăta ce am reușit să facem în anul care a trecut și cum educația alternativă a făcut viața mai bună celor aproape 120 de copii care ne-au trecut pragul în toată această perioadă de 12 luni. Vă invităm mai jos să faceți un tur virtual al celor întămplate în cadrul aniversării.

Bine ați venit la aniversarea unui an de educație alternativă în Ferentari! Vă rugăm să poftiți înăuntru!

Peste 150 copii de la Școala nr. 136 și Școala nr. 2 au participat la aniversarea Clubului de Educație Alternativă. În imagine cei mici au fost surprinși în timp ce cântau imnul oficial al clubului: Marius Moga și Guess Who - Tot mai sus

Cei aproape 30 de părinți prezenți la eveniment și-au încurajat copii de pe margine. Aniversarea a reprezentant și un bun prilej pentru părinții din Ferentari să-și înscrie copiii la Clubul de Educație Alternativă. Astfel doar ieri am primit peste 50 de înscrieri noi.

În prima parte a evenimentului cei mici și coordonatorii lor au avut posibilitatea să arate celor invitați ce fac ei de fapt zi de zi la club. În imagine copii de la cursul de matematică. În paralel s-au desfășurat și cursuri de limba română, limba engleză și cursuri de educație socială și financiară Aflatoun

La Clubul de Educație Alternativă copiii învață să joace volei alături de voluntarul nostru Paul Marinescu. De asemenea ei sunt și foarte mândri de noile lor uniforme special concepute pentru copiii înscriși la club.

Valeriu Nicolae, președintele organizației, alături de trupa de copii de la baschet. Demonstrațiile sportive au mai inclus și o sesiune de fotbal, antrenorul acestora fiind Laurențiu Gheorghe, un tânăr fotbalist din Ferentari.

Damian Drăghici unul dintre susținătorii noștri și coordonator al cursului de muzică de la club a cântat alături de cei mici în aplauzele publicului. Demonstrațiile artistice au mai inclus o scenetă de teatru și o demonstrație de street-dance.

- Pentru copii cea mai mare surpriză a zilei a fost marele tort! Împreună am cântat La Mulți Ani și ne-am bucurat de delicioasa prăjitură. Ca fapt divers, nu ne-a mai rămas nimic din tort după câteva minute…

Cea de-a doua mare surpriza a zilei a constat în deschiderea unui spațiu de joacă pentru copii în curtea Școlii nr. 136. Pe aceasta cale dorim să mulțumim Primăriei Sectorului 5 pentru tot sprijinul acordat.
Clubul de Educație Alternativă reprezintă un spațiu nou, sigur, deschis, creativ și stimulativ pentru copiii care locuiesc în ghetoul din Ferentari. Acum un an de zile am pornit cu entuziam acest proiect, care între timp s-a transformat într-un model apreciat la nivel național și internațional.
Am demarat acest proiect deoarece suntem de părere că tinerii și în special copiii trebuie încurajaţi să descopere şi să experimenteze activităţi cât mai variate şi să beneficieze de modele de viață diferite. Ei au nevoie de, de speranţă, de încurajări și de ajutor pentru a învăţa mai bine şi pentru a continua şcoală. Astfel, printre obiectivele pe care ni le-am propus acum un an s-au numărat și:
- Dezvoltarea unor abordări inovatoare axate pe îmbunătăţirea frecvenţei şi performanţei şcolare, dar şi pe dezvoltarea abilităţilor și aptitudinilor individuale
- Dezvoltarea unor echipe sportive pentru a creşte disciplina, stima de sine şi performanţa copiilor implicaţi
- Facilitarea comunicării dintre părinţi şi şcoală şi stimularea unei mai bune înţelegeri a rolului educaţiei ca un mod de depășire a condiţiilor precare din zonele de ghetou
Acum, după un an de zile credem că am reușit ca prin intermediul activităților desfășurate să atingem cu succes obiectivele pe care ni le-am propus. Fie că a fost vorba de activități sportive (fotbal, baschet, volei, box), activități artistice (teatru, street-dance, muzică) sau activități de tipul after-school (ajutor pentru teme la limba română, matematică, engleză) putem spune că am obținut o serie de rezultate vizibile: copiii au devenit mai încrezători, mai disciplinaţi atât în cadrul clubului cât și în timpul orelor, au arătat mai mult respect unul faţă de celălalt, au învățat să lucreze împreună și să devină mai competitivi. În acelaşi timp, copiii și-au îmbunătățit capacitatea de a citi, de a rezolva exerciții matematice și au progresat în ceea ce privește cunoștințele de limba engleză. În plus, datorită procesului îmbunătăţit de învăţare și a motivației crescute, rata abandonulul şcolar a scăzut şi mai mulți copii au rămas în școală și valorizează mai mult educația.
Intervenția noastră nu a fost izolată la spațiul fizic al Clubului de Educație Alternativă, ci a inițiat un real proces de dezvoltare comunitară prin implicarea părinților copiilor, a profesorilor și a reprezentanților autorităților locale.
Astfel, proiectul Clubul de Educație Alternativă ia amploare în cartierul Ferrentari prin crearea unor noi cluburi în școlile din zonă. Recent am deschis un nou Club de Educație Alternativă la Școala nr. 2, urmând ca pe viitor să replicăm proiectul nostru și la Școala nr. 147.
Cu ocazia aniversării a unui an de existență am lansat și un clip promoțional pentru clubul de la Școala nr. 136. Mulțumim regizorului și susținătorului nostru, Alexander Nanau pentru tot sprijinul oferit.


Loading ...