Policy Center for Roma and Minorities este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, de tip think-tank, înfiinţată în România în anul 2008, care acţionează în vederea soluţionării problemelor legate de incluziunea socială a romilor şi a celorlalte minorităţi etnice.
Organizaţia a fost fondată ca urmare a Roma Diplomacy, un program al cărui scop principal a constat în crearea unui grup de romi europeni calificaţi în domeniul diplomaţiei.
Crearea organizaţiei a fost motivată de serie de documente și discursuri, precum:
- recomandarea Consiliului Europei cu privire la înfiinţarea unui think-tank dedicat romilor
- recomandarea ONU adresată Albaniei, care susţine o iniţiativă similară
- discursul oferit de liderul liberalilor şi democraţilor europeni, Graham Watson, în timpul Conferinţei Roma Diplomacy organizate la Parlamentul European, prin care își afirma speranță că diplomația romă va fi fundamentul unei astfel de organizații.
Viziune
Credem că fiecare fiinţă umană are dreptul de a-şi cunoaşte şi valorifica potenţialul, indiferent de identitatea, etnia sau grupul minoritar căruia îi este asociat sau al cărui membru este.
Misiune
Acţionăm pentru a susţine romii şi celelalte minorităţi etnice să devină cetăţeni activi ai societăţii în care trăiesc şi pentru a stimula majoritatea să participe activ la procesul de incluziune socială.
Valori
Responsabilitate pentru acţiunile noastre
Profesionalism în munca noastră
Inovare şi creativitate în gândire
Transparenţă în privinţa deciziilor pe care le luăm
Incluziunea romilor şi a celorlalte minorităţi etnice
Policy Center for Roma and Minorities urmează trei direcții principale:
- Incluziunea socială a romilor și a celorlalte minorități etnice
- Schimbarea atitudinilor negative faţă de grupurile etnice minoritare, în special față de minoritatea romă
- Promovarea unei atitudini proactive cu privire la problemele societății şi implicarea civică
Principalele instrumente pe care le folosim pentru a ne atinge obiectivele sunt:
- Cercetarea
- Campaniile publice de informare, educare și conştientizare
- Propunerile de politici sociale
- Dezbaterile publice
- Luările de poziţie
- Monitorizare media
Organizaţia noastră este membră a:
- ERGO (European Roma Grassroots Organisations Network)
- ENAR (European Network Against Racism)
- FARE (Football Against Racism in Europe)
- ERPC (European Roma Policy Coalition)
- FOND (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România)
- Rețelei Sociale RSC – Acționăm responsabil!

Loading ...