Echipa

  Angajați

 

 

 

 

 

Alexandru Balaci (Policy Officer) s-a alăturat organizaţiei noastre după patru ani petrecuți în sectorul corporate. Alex a fost jucător profesionist de baschet, jucând pentru mai multe echipe din România şi din Franţa. Interesele sale sunt legate în special de dinamica migraţiei în Europa şi în jurul lumii, dar şi de incluziunea socială prin intermediul sportului. Alex se ocupă de programele legate de sport ale organizației.

 

 

 

 

 

 

 

Raluca Banciu (Executive Policy Officer) este licenţiată în Sociologie şi în prezent urmează programul Master of Research la Universitatea din București. În cadrul organizației, Raluca este responsabilă de partea de “learning & evaluation” a campaniei REACT. Raluca este interesată de identificarea unor metode de evaluare ce pot surprinde impactul proiectelor pe care le derulăm, precum și de aspecte ce țin de domeniul financiar.

 

 

 

 

 

 

 

 

Florin Botonogu (Policy Officer) are o experienţă vastă în ceea ce priveşte situaţia minorităţilor etnice şi a grupurilor dezavantajate. Florin a absolvit programul de master “Politici Sociale Europene” ,zonele sale de interes fiind problemele grupurilor vulnerabile, precum ar fi: săracia şi lipsa locuinţelor. De asemenea, Florin a contribuit la o serie de studii legate de problemele minorităţii rome.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Silvia Constantin (Project Assistant) a absolvit în 2008 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative cu specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. În prezent ea este proaspăt absolventă a masterului “Comunicare şi Relaţii Publice” tot din cadrul SNSPA. În ceea ce priveşte experienţa profesională, ea a lucrat în perioada 2007-2009 ca referent de specialitate în cadrul Departamentului de Resurse Umane, din cadrul R.A.R. – Ministerul Transporturilor. În cadrul organizației Silvia se ocupă de activitățile zilnice de la Clubul de Educație Alternativă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Griga (Project Officer) este licențiată a Facultății de Litere din cadrul Universității Babeş-Bolyai, Cluj Napoca și a urmat cursurile programului de master „Gen si politici europene” din cadrul SNSPA . A lucrat ca profesoară de limba romană, dar a renunțat la sistemul de învățământ formal/tradițional în favoarea educației non-formale și a organizațiilor non-guvernamentale. Ariile de interes ale Mihaelei cuprind teme care vizează egalitatea de gen, transformarea nonviolentă a conflictelor, îmbinarea educației formale cu educația nonformală în cazul copiilor, dar și în cazul adulților, diversitatea culturală și cetățenia globală. În cadrul organizației se ocupă de organizarea activităților de la Clubul de Educație Alternativă și oferă sprijin coordonatorului de proiect.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sabina Hălănduț (Project Assistant) este licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, în prezent urmând cursurile programului de masterat „Administraţie Publică şi Eficienţa Sistemului Administrativ”, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Sabina manifestă un real interes faţă de fenomenul şi problematica diversităţii etnoculturale (consecinţele politice ale diversităţii şi soluţii instituţionale de acomodare a diversităţii). Sabina se ocupă de administrarea activităților de zi cu zi din cadrul proiectelor de incluziune socială și cetățenie activă ale organizației noastre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Raluca Negulescu (Policy Officer) a studiat Științe Politice în cadrul Universității din București, în același timp fiind și beneficiara unei burse la Universitatea din Bologna în anul 2008. Incă de când a început lucrul în cadrul organizației în 2009 pe poziția de Policy Officer, Raluca a dezvoltat și coordonat mai multe programe ce au avut în vedere schimbarea atitudinilor negative față de romi. Este interesată de cercetarea academică cu privire la discriminarea pe motiv etnic, politicile anti-discriminare și mecanismele instituționale ale UE, în același timp implicându-se foarte activ și în viața comunității din Ferentari, unde lucrăm. În cadrul organizației Raluca coordonează campania REACT în România și Italia, precum și programul Mentorat pentru Viață.

 

 

 

 

 

 

 

Valeriu Nicolae (Fondator) este în prezent consultant pentru un număr de organizații active în domeniul incluziunii sociale și drepturilor omului. Valeriu a publicat cărți și o serie de articole pe tema minortăţilor rome, expunând în acelaşi timp în cadrul unor conferinţe internaţionale lucrări şi studii despre drepturile omului, comunicare, schimbarea atitudinilor negative și incluziune socială prin sport. Pe lângă aceste activităţi, Valeriu desfăşoară sesiuni de training în cadrul unor seminarii pe teme precum diplomaţia publică şi relaţiile cu mass media pentru mai multe ministere de externe și este moderator pentru Aspen Institute România.

 

 

 

 

 

 

Ionela Pădure (Project Assistant) a absolvit Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti. Înainte de a lucra alături de echipa noastră, Ionela a colaborat cu Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii (Romani CRISS), pe domeniul sănătății. În prezent, Ionela lucrează în cadrul Clubului de Educaţie Alternativă de la școala nr. 136 din Ferentari. Activitatea ei cuprinde organizarea programelor clubului, cursurilor pentru copii şi părinţii acestora, pe care încearcă să îi implice în educaţia celor mici.

 

 

 

 

 

 

 

Rodica Păun (Project Assistant) s-a alăturat echipei noastre în primăvara anului 2011. În prezent, Rodica își continuă studiile în cadrul programului educațional “Șansa a doua”, fiind în același timp interesată și de atragerea membrilor comunității (părinți, copii, rude și prieteni ale acestora) din Ferentari în cadrul Clubului de Educație Alternativă, acolo unde Rodica se ocupă de activitățile zilnice cu cei mici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Radu Răcăreanu (Policy Officer) a studiat Relaţii Economice Internaţionale și Psihologie. Radu are o experienţă semnificativă în coordonarea de programe adresate tinerilor, în special în ceea ce privește educaţie non-formală. În cadrul organizaţiei el coordoneaza Clubul de Educație Alternativă, fiind implicat însa și în dezvoltarea programelor de participare și cetățenie activă, precum și în monitorizarea politicilor educaționale.